Pregătirea sportivilor pentru articulații. Pregătirea sportivilor pentru articulații

Mai precis, din punct de vedere al conţinutului, antrenamentul este o activitate motrică specializată şi sistematic orientată către formarea generală a individului achiziţia de cunostiințe tehnico-tactice pregătirea sportivilor pentru articulații şi ameliorarea performanţei fizice. Stăpânirea tehnicii specifice şi ameliorarea performanţei sportive merg mână în mână, una trebuie să progreseze împreună cu cealaltă, scopul general al antrenamentului fiind aducerea sportivului la nivelul maxim al posibilităţilor sale la momentul competitiiei de obiectiv.

Realizarea optimală a ansamblului obiectiv - antrenament - performanţă implică diferiţi factori aparţinând domeniului fizic, tehnic, tactic, psihologic şi social. Fiecare dintre factorii citaţi, devine un criteriu de reuşită suplimentară şi în acest sens, nu trebuie să fie neglijată activitare de dezvoltare continuă, progresivă şi adaptată.

Evident, fiecare activitate sportivă specifică privilegiază factori ce apar prioritari în detrimentul altora care par secundari.

Pregătirea sportivilor pentru articulații

Parte integrată pregătirii sportive, pregătirea fizică constituie spaţiul metodologic care etalează abordarea specifică a antrenamentului sportiv, fiind suma registrelor de intervenţie care în jurul dimensiunii tehnico - tactice contribuie la dezvoltarea capacităţii de performanţă a sportivului, tratând mijloacele specifice disciplinei sale.

Într-o manieră mai mult sau mai puţin explicită, pregătirea fizică este redusă la dimensiunea sa "generală" neglijând aspectul său specific. Or dacă îi acordăm pregătirii fizice o funcţie de etalare în raport de adaptările specifice pe care şi le propune antrenamentul sportiv, nu putem să o limităm la singurul său domeniu funciar pregătire fizică generală. Astfel, conţinutul generic al pregătirii fizice dezvoltarea calităţilor motrice pregătirea sportivilor pentru articulații valorează mare lucru dacă nu este tratat şi în funcţie de specificitatea unei probe anume, orice tehnică sportivă este subînţeleasă prin mijloacele fizice pe care ea le presupune.

În orice performanţă, tehnica sportivă se înscrie într-un efort cu triplă dimensiune: spaţiu — timp, intensitate — frecvenţă, constantă — neprevăzut.

Astfel, pregătirea fizică în serviciul specificităţii trebuie să servească condiţiilor de realizare a sarcinii sportive, interesându-se de aspectele psihomotoare legate de învăţarea tehnicii, de mijloacele funcţionale legate de ameliorarea lor, de dimensiunile energetice legate de probă intensităţi şi anduranţă specifică. Aceasta ambiguitate a rolului pregătirii fizice în sistemul de antrenament, pune problema analizei sarcinii sportive înaintea elaborării conţinuturilor pentru a trata mai eficace decalajele între profilul evaluat al sportivului şi exigentele probei sale.

În funcţie de activitate, pregătirea fizică poate corespunde fie factorului principal al performanței şi în consecinţă o dominantă a antrenamentului discipline din atletismfie un suport pe care calităţile tehnice şi tactice vor putea să se sprijine şi fără de care nici o performanţă nu va putea să fie realizată sporturi colective, sporturi de luptăfie un factor "bonus" în performanţă pentru activităţi unde pregătirea fizică are o contribuţie minoră la realizarea sportivă tir cu arcul, golf.

Tendinţa actuală este de a fragmenta pregătirea în cadrul antrenamentul sportiv: pregătire tehnico-tactica, fizică, mentală etc. Atletismul însă, fiind o activitate sportivă eminamente individuală excepţie făcând doar probele de ştafetă se sprijină cu mult mai mult decât alte discipline sportive pe relaţia foarte strânsă între antrenor şi atlet în toate zonele de intervenţie.

Exceptând zona de supraveghere, dirijare şi intervenţie medicală care rămâne apanajul cadrelor de specialitate, restul domeniilor de intervenţie ar trebui să fie gestionate de către antrenor. Această situaţie presupune din partea antrenorului, un volum de cunostințe suficient de aprofundate care să-i poată asigura o bună gestionare a activităţii la diverse nivele de performanţă. Deci, fiecărei perioade trebuie să-i corespundă un lucru adaptat vizând unul mai multe direcţii de dezvoltare particulară.

Din acest punct de vedere, putem evidenţia trei mari perioade macrocicluri în cadrul unui sezon competiţional. Pe parcursul acestei perioade de pregătire, se vă urmării în special dezvoltarea punctelor slabe şi întreţinerea celor forte. Acest tip de pregătire va fi pus în operă în perioada de reluare a activităţii de antrenament, perioada în general îndepărtată de cea de competiţii.

Lucrul în această perioadă este direcţionat în principal către lucrul aerobic anduranță fundamentală deasemenea dirijat către dezvoltarea forţei generale şi a supleţii.

Durata acestei perioade de pregătire depinde de doi factori: specificitatea disciplinei şi nivelul practicanţilor. Astfel, perioada poate fi mai lungă în cazul debutanţilor, sau mai scurtă în cazul sportivilor de înaltă performanta solicitaţi mult mai mult de calendarul competiţional Pregătire fizică auxiliară sau orientată Din punct de vedere temporal, ea urmează perioadei de pregătire fizică generală nefiind o ruptură între cele două tipuri pregătirea sportivilor pentru articulații pregătire fizică ci o tranziţie care urmăreşte să dezvolte calităţile fizice cel mai puternic reclamate de efortul specific într-o formă mult mai adaptată la caracteristicile sportivului.

De fapt, acestui tip de pregătire îi corespunde aspectul calitativ al conţinutului, faţă de pregătirea fizică generală căreia îi corespunde un aspect cantitativ. Pregătire fizică specifică Aceast tip de pregătire fizică reclama în principal din partea sportivului o participare foarte activă, ea constituind faza în care toate achiziţiile fizice de ordin general vor fi transferate în realizarea tehnicii respective. Concluzionând, pregătirea fizică reprezintă o componentă a antrenamentului sportiv, ea este în serviciul sportivului şi al disciplinei practicate, ea trebuie să poată fi dezvoltată în paralel cu celelate componente ale antrenamentului sportiv pentru a putea în final să fie integrate conţinutului general al pregătirii atletului.

Parametrajul efortului şi calibrarea şedinţelor de antrenament care vizează tratamentul filierelor energetice Influenta filierei aerobe în antrenabilitatea remediu popular comun filiere energetice Domeniul întăririi musculare Este registrul structural inconturnabil al pregătirii fizice: Solicitarea teritoriilor musculare reclamate de sarcină sportivă Luarea în calcul a regimurilor de contracţie specifice pentru realizarea gestului sportiv Vizează indicii de forţă efectiv necesari unei probe anumite Domeniul planificării Pe parcursul întregului sezon trebuie programată riguros stimularea resurselor organice şi funcţionale ale sportivului.

Pregătirea fizică, are rolul de a planifica perioadele de tratare a fiecărei reaurse, veghind la asamblarea lor în cadrul dinamicii încărcăturilor de antrenament Dacă ecartul între nivelul sportivului şi exigentele probei determină necesităţile, obiectivele de performanţă şi calendarul competiţional determină marjele planificării.

Problema ce se pune, este cât timp acordăm pregătirii fizice înainte şi pregătirea sportivilor pentru articulații competiţii, răspunsul la această întrebare vine în mod firesc în urma stabilirii nivelului fizic al sportivului raportat la cerinţele probei, precum şi un urma stabilirii precise a obiectivelor şi a calendarului competiţional. Profilaxia şi refacerea sportivului Traumatologia specifică practicii sportive ar trebui să orienteze dimensiunile profilactice ale pregătirii fizice către ameliorarea simţul proprioceptiv, mobilitatea şi blocarea articulaţiilor, reechilibrarea hidrolitică, prevenirea accidentelor musculare, precum şi proceduri de recuperare activă.

În acest registru al metodelor active de prevenire, antrenorul şi kinetoterapeutul ar trebui să lucreze în sinergie pentru sportiv, mai ales în recuperarea după accidente sau intervenţii chirurgicale. Din punctul nostru de vedere, nutriţia şi pregătirea psihologică ies din preocupările antrenorului, fiecare dintre aceste domenii făcând obiectul unei formaţiuni proprii şi poate genera locuri de muncă aparte în cadrul echipei ce realizează pregătire sportivului.

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte disciplina şi proba în care acţionează, antrenorul ar trebui să fie informat în aceste domenii pentru a putea, în final, să orienteze sportivul aflat în dificultate, pregătirea sportivilor pentru articulații însă că tratamentul concret al situaţiilor acute să facă obiectul sau de activitate.

Evoluţia pregătirii fizice către conţinutul din ce în ce mai apropiat de specificul probei, implică faptul că antrenorul să fie el însuşi format inaceasta direcţie. Este adaptarea pe termen scurt sau pe termen lung la încărcăturile de antrenament şi la stresul cronic la care sportivul trebuie să se adapteze pentru a deveni din ce în ce mai performant.

PLATONOV « adaptarea este un proces de obişnuire a organismului la constrângerile mediului în care evoluează, stimulii de antrenament solicitând o reacţie organică, psihică şi afectivă, o adaptare către o performanţă cât mai mare » Adaptarea pe termen scurt punctuală şi puternică răspunsurile adaptative ale organismului vor putea fi sezizate imediat după apariţia unei solicitări Ex: simpla trecere de la o stare de repaus la o acţiune dinamică, va determina o creştere instantanee a pulsului cu câteva unităţi.

Revenirea în repaus, va readuce după un anumit timp valoarea pulsului la valoarea iniţială Adaptarea pe termen lung. Repetarea stimulilor punctuali va antrena în timp o adaptare pe termen lung sau cronică. Pe măsură ce şedinţele de antrenament se înlănţuie, repetarea regulată stimulilor va antrena o adaptare a o organismului pe termen lung, ceea ce reprezintă ameliorarea uneia sau a mai multor calităţi fizice.

Astfel, după un ciclu de antrenament în care încărcătura de antrenament rămâne aceiaşi vom observa că stresul indus este mai redus În cadrul unui ciclu de ameliorare a anduranţei, frecventa cardiacă de repaus va diminua în finalul ciclului în raport cu începutul ciclului. Adaptare specifică este un tip de adaptare ce vizează latura tehnică a antrenamentului sportiv şi care nu corespunde aceloraşi două tipuri de adaptare menţionate, ea exprimându-se printr-o eficientizare a tehnicii urmare a adaptărilor pe termen lung la nivelul pregătirea sportivilor pentru articulații fizice specifice.

Planificarea antrenamentului se sprijină pe aplicarea principiilor de bază care vor prezida înlănţuirea fazelor de lucru şi de repaus şi în general guvernează pregătirea unui sportiv, fie el debutant sau mare campion.

Principiul supraîncărcării Încărcătura antrenamentului este componenta esenţială a unui program de pregătire fizică. În cadrul antrenamentului fizic solicitările trebuiesc să fie pregătirea sportivilor pentru articulații peste nivelul solicitărilor fizice obişnuite reclamate de viaţă de zi cu zi.

Supra pregătirea sportivilor pentru articulații reclama în fond, mai mult decât deobicei, provocând o adaptare de lungă durată a organismului care dincolo de câteva săptămâni, va funcţiona cu mai multă eficacitate. Aceasta supraîncărcare se poate pregătirea sportivilor pentru articulații fie crescând frecventa unui exerciţiu în cadrul antrenamentului altfel spus mărind volumul de antrenament fie mărind intensitatea de realizare totul despre bolile articulare unui exerciţiu într-o durată stabilă, fie mărind durata de realizare a exerciţiului păstrând intensitatea constantă.

Pe parcursul întregii cariere a unui sportiv, încărcătura antrenamentului va evolua în termen de cantitate, intensitate şi specializare, iar pentru aceasta trebuiesc respectate câteva reguli: Specializarea trebuie să se instaleze relativ târziu, fiind întotdeauna în concordanţă cu vârsta optimă pentru realizarea performanţei maximale. Ar trebui să existe o trecere progresivă de la pregătirea fizică generală la pregătirea fizică specifică, atât la nivelul carierei cât mai ales la nivelul sezonului de pregătire.

Creşterea progresivă a intensităţii antrenamentului: Prima problemă ce se ridică în cazul intensităţii este reprezentată de evaluarea încărcăturii antrenamentului în funcţie de specificul probei, a doua problemă majoră o reprezintă numărul de şedinţe intensive în cadrul unui ciclu săptămânal. Pentru un debutant acesta corespunde unei singure şedinţe intensive pe săptămână, în timp ce pentru un sportiv de mare performanta se poate ajunge până la şedinţe intensive într-un ciclu săptămânal.

Durata, amploarea şi complexitatea mijloacelor de recuperare a efortului depus în antrenament. La nivelul debutantului, un somn bun după antrenament poate să fie suficient, această situaţie însă se schimbă la nivelul pregătirea sportivilor pentru articulații de mare performanţă, atletul având nevoie de un program foarte precis de utilizare a mijloacelor cele mai eficiente de recuperare pentru a putea făta sarcinilor antrenamentului următor.

Trebuie întotdeauna crescut întâi volumul unui exerciţiu sau al unei perioade sau etape şi în continuare creştem intensitatea.

În ceea ce vizează volumul de antrenament, este recomandată creşterea în primul rând a numărului de şedinţe de antrenament şi în continuare a durata unei şedinţe. Principiul specificităţii sarcinilor de antrenament Într-o manieră generală, adaptările metabolice şi fiziologice depind de tipul se supraîncărcare a antrenamentului.

În cazul unui obiectiv de ameliorare a capacităţilor cardio respiratorii, de exemplu, nu serveşte la nimic să facem exerciţii de abdomen sau lucru de forţă cu braţele. Dacă un ciclist doreşte să fie performant în turul Franţei, trebuie să ruleze pe bicicletă, dacă un alergător doreşte să-şi amelioreze viteza sa de cursă, trebui să alerge, la fel şi un înotător care pentru a ameliora performanţele sale în bazin, trebui să înoate.

Studiile ştiinţifice demonstrează fără posibilitate de tăgadă că ameliorarea unei capacitati fiziologice este extrem de specifică, studiile sunt aproape toate de acord că acest principiu este şi mai evident în cazul tinerilor unde transferurile nu au intervenit încă.

Principiul progresivităţii sarcinilor de antrenament Creşterea încărcăturii antrenamentului trebui să fie realizată progresiv în vederea evitării durerilor şi accidentelor musculare sau articulare reamintim că adaptabilitatea ligamentară este cu mult mai lungă decât adaptabilitatea musculară.

Pe parcursul primelor săptămâni de lucru, în debutul de activitate, sportivul trebui să lucreze cu încărcături uşoare tocmai pentru a evita situaţia prezentată mai sus. După această perioadă iniţială, creşterea încărcăturii se va realiza în mod progresiv pentru a lăsa timp adaptării organismului până la un nivel stabilit în prealabil prin planul de antrenament.

Principiul repetării sarcinilor de antrenament Pentru că un stimul să devină eficace trebuie că acesta să fie repetat, astfel, trebuie ales cu mare atenţie numărul de repetări într-un ciclu săptămânal, în general sunt necesare trei zile de recuperare pentru încărcătură anaerobă importantă de exemplu. Dacă pe parcursul unui antrenament o anumită calitate motrică ajunge într-o situaţie critică epuizarese poate solicita o altă calitate motrică care la acel moment este antrenabilă.

Ideea în general, încearcă să echilibreze numărul de repetări în aşa fel încât să nu se ajungă în situaţia de a epuiza o anumită calitate motrică, soluţia de «avarie» prin abordarea unei alte calităţi trebuie înţeleasă ca atare, ea nu trebuie să pregătirea sportivilor pentru articulații o modalitate obişnuită de lucru. Principiul continuităţii, pregătirea sportivilor pentru articulații şi al stabilităţii în timp al sarcinilor de anttrenament Unul dintre teoreticienii importanţi ai antrenamentului sportiv Metveiev spunea  "este obligatoriu ca modul de construcţie al antrenamentului sportiv să se realizeze într-o manieră care să garanteze o succesiune de efecte pozitive şedinţelor de antrenament, să evite întreruperea nejustificată a continuităţii şedinţelor de antrenamenament şi reducerea la minimum a oricărei regresii a nivelului atins la un moment dat".

Teoretic vorbind, pierderea unui nivel al unei calităţi motrice şi implicit refacerea acestui nivel va costa din punct de vedere energetic mult mai mult decât menţinerea nivelului atins deja.

Pregătirea sportivă comună. REGULAMENT 29/05/ - Portal Legislativ

În situaţia în care apar astfel de pierderi ale nivelului uneia sau mai multor calităţi motrice ca urmare a unor cauze fortuite accidente, situaţii profesionale deosebiteproblema costurilor pentru revenire nu trebuie pusă, ea intră în discuţie numai în situaţia în care pierderile de nivel sunt datorate unor cauze subiective care vizează atât sportivul lipsa de interes în pregătire cât şi antrenorul greşeli în programarea conţinutului şedinţelor de antrenament Procesul de antrenament trebuie înţeles şi tratat ca o activitate anuală sau plurianuala, astfel încât, fiecare şedinţă de antrenament trebuie elaborată şi realizată în « siajul » şedinţei precedente şi cu gândul la următoarea.

Pregătirea sportivilor pentru articulații antrenamentului este asigurată de continuitatea încărcăturilor şi valoarea intervalelor de pauză utilizate în antrenament, pentru că adaptarea organismului pe termen scurt, să poată să să se transforme într-o adaptare pe termen lung sarcina de bază a antrenamentului fizic stimulii de antrenament trebuie să fie repetaţi la intervale regulate şi suficient de apropiate.

În baza acestui principiu de antrenament, ar trebui evitate întreruperile nejustificate ale procesului de antrenament. Principiul variaţiei sarcinilor de antrenament. Preocuparea în construcţia pulbere de reparație articulară pentru solicitarea timp îndelungat a unei calităţi motrice în vederea ameliorării randamentului general nu trebuie pregătirea sportivilor pentru articulații conducă la şablonizarea antrenamentului, variaţia componentelor antrenamentului fiind de o importanţă majoră.

În caz contrar se acumulează o cantitate mare de oboseală atât fizică cât şi psihică ce va conduce în mod inevitabil la scăderea randamentului sportivului. Cum se poate diversifica şi alterna în cadrul antrenamentului? Prin modificări ale încărcăturilor şi a condiţiilor utilizate pentru dezvoltarea unei calităţi motrice distanţele de lucru, tipul şi timpul de recuperare între exerciţiile utilizate, alurile de alergare, etc.

Prin numărul şi natura calităţilor motrice prevăzute a fi influenţate într-o anumită perioadă, etapă sau ciclu săptămânal. Prin stabilirea priorităţilor în cadrul unei şedinţe de antrenament, ciclu săptămânal, etapa sau perioada de antrenament. Prin natura şi ambianţa locului de pregătire. La acest punct, condiţionările sunt preponderent de ordin psihic, modificarea reperelor poate conduce la o suportabilitate mai bună a efortului şi un randament sporit în cadrul unui exerciţiu sau antrenament Imaginaţi-vă o cursă de maraton desfăşurată în întregime pe stadion sau încercaţi schimbarea locurilor de plecare pentru diversele repetări efectuate pe stadion, poate un "50m" în sens invers sau în turnantă, sau de ce nu, pe linia dreaptă opusă.

Prin utilizarea mai multor tipuri de încălzire. Sunt situaţii în care acelaşi gen de încălzire se păstrează de la juniori 3 până la seniorat.

Ideea nu este de a schimba de dragul schimbării, dar la nivelul dezvoltării calităţilor motrice şi nu numai, lipsa variabilităţii stimulilor conduce de cele mai multe ori la scăderea randamentului fără ca o cauză precisă să determine aceasta scădere. Ducând ceva mai departe argumentaţia, ne-luarea în calcul a acestui principiu, poate conduce în mod indirect la instalarea stării de supraantrenament. Principiul recuperării efortului depus Aşa cum am prezentat mai sus, principiul supra-încărcării implică aplicarea unui stres oarecare organismului în vederea realizării adaptării sale pe termen lung.

În mod firesc, fiecărei solicitări trebuie să-i corespundă o perioadă de recuperare obligatorie care să-i permită organismului consolidarea câştigurilor obţinute. Antrenamentele ce nu ţin cont de faptul că sportivul trebuie totuşi să şi recupereze efortul depus, conduc la situaţii extreme, accidentari majoritatea musculareoboseala cronică, scăderea efectelor antrenamentelor asupra sportivului, iar în final la ceea ce numim stare de supraantrenament situaţie limită cu manifestări atât fiziologice cât şi psihice, foarte greu de eliminat, sau în ori şi ce caz cu sechele pentru restul activităţii.

Antrenamentul sportiv - generalități

Ideea de recuperare trebuie discutată în sensul unei recuperări în cadrul unei sarcini de antrenament, între sarcinile de antrenament şi mai ales între antrenamente. Ideea enunţată deja că pregătirea sportivilor pentru articulații antrenament trebuie să se susţină pe precedentul şi să facă posibil următorul se referea în principal la noţiunea de recuperare. După opinia noastră, recuperarea poate deveni la un anumit moment al antrenamentului perioada pre şi competiţionala la fel de importantă ca şi parametrii de bază ai antrenamentului: intensitate şi volum.

În general, dezvoltarea puterii şi a capacităţii în cadrul pregătirii efortului în diferitele filiere energetice este legată foarte strâns şi exact, de timpii şi natura recuperărilor între exerciţii şi între şedinţele de antrenament.

Neglijarea acestui principiu poate conduce la efecte nedorite la ori ce nivel, fie că vorbim de sportivi consacraţi fie că vorbim de debutanţi, timpii şi natura recuperării trebuie să fie în concordanţă parametrii conţinutului antrenamentului. Principiul reversibilităţii Ar trebui să înţelegem şi să acceptăm ideea că efectele activităţii fizice depuse nu pot fi eterne, în situaţia în care s-a atins nivelul pregătirii fizice dorite, aceasta trebuie întreţinută în mod constant, în caz contrar, ceea ce s-a obţinut după ore de muncă, se va pierde relativ uşor.

Într-un limbaj mai lejer, numim această această activitate: menţinerea pregătirii fizice. O întrerupere a antrenamentului de săptămâni după o perioadă de pregătire fizică, poate să conducă la pierderea aproape totală îmbunatăţirilor de ordin fizic ce au fost obţinute în perioada respectivă.

Principiul individualizării Răspunsul la antrenament sau amploarea adaptărilor sunt individuale deoarece ele depind în foarte mare măsură de bagajul pregătirii fizice anterior începerii pregătirii precum şi de o serie de alţi factori, bagaj ereditar, genotip. Oricare ar fi cantitatea de pregătire fizică efectuată, la un moment dat, sportivul ajunge la un nivel fizic ce nu mai poate fi depăşit indiferent de cantitatea de efort pe care o realizează în antrenamentul fizic.

Fiecărei perioade de antrenament, fiecărei calităţi motrice şi fiecărui individ îi corespund efecte strict individualizate ce trebuiesc urmărite şi controlate în mod regulat pentru a putea ajusta planurile de pregătire şi modifica mijloacele utilizate la nivelul efectelor obţinute.

De fapt, creşterea numărului de competiţii care reclamă o mare capacitate de reiterare a performanţei concomitent cu reducerea timpului de pregătire înainte de competiţie sunt două realităţi independente ale practicii sportive care pun sub presiune metodică însăşi principiile de bază ale antrenamentului sportiv.

Pe de o parte trebuiesc rentabilizate procesele de antrenament pe termen scurt, situaţie ce pune în discuţie timpii necesari dezvoltării fizice, iar pe de altă parte, trebuie dezvoltat potenţialul fizic al sportivului cât mai aproape de exigenţele probei sale cu triplul scop al eficacităţii, profilaxiei prevenirea traumatismelor specifice şi menţinerii capacităţii de performanţă de-a lungul întregului sezon.

În acest caz, dacă conceptul de pregătire pregătirea sportivilor pentru articulații generală PFG se dovedeşte depăşit, va trebui rapid să găsim modalităţile de restructurare pentru a putea face faţă noilor exigente competiţionale. O abordare modernă a pregătirii fizice oferă mai multe direcţii pentru a putea satisface constrângerile calendarului competiţional, astfel, următoarele dimensiuni sunt posibil de realizat: Pregătirea fizică disociată Acest gen de pregătire fizică va fi utilizat de la reluarea pregătirii începerea unui nou ciclu anual de pregătire până în mijlocul perioadei de pregătire.

Antrenamentele cu caracter « fizic » vor fi separate de antrenamentele cu caracter « tehnic », departe de perioada de concursuri, aceasta modalitate de abordare asigura prin conţinutul ei, dezvoltarea de ansamblu a parametrilor motrici vizaţi în realizarea pregătirea pregătirea sportivilor pentru articulații pentru articulații motric specific.

Alternanta sarcinilor fizice cu cele tehnice trebuie însă realizată ţinând cont de principiile antrenamentului enunţate anterior, în caz contrar, există riscul că atletul să nu transfere achiziţiile fizice în exprimarea gestuală specifică şi astfel performanța să nu fie ameliorată.

Pregătirea fizică asociată Pe măsură ce perioadă pregătitoare avansează către perioada competiţională se va schimba şi tipul de pregătire fizică utilizat trecându-se la pregătirea fizică asociată, aceast tip de pregătire fizică presupunând combinarea sarcinilor cu caracter fizic cu cele cu caracter tehnic în cadrul aceluiaşi antrenament.

Abilitatea antrenorului constă în cupla cele două tipuri de pregătire în aşa fel incite ele să se susţină fără efecte negative de o parte sau alta. Deşi în epoca modernă, prezența în staff-ul tehnic la majoritatea disciplinelor a apărut un personaj nou, preparatorul fizic, atletismul rămâne fidel conservatorismului său şi sarcinile ce revin preparatorului fizic, rămân în gestiunea antrenorului.

La acest moment al evoluţiei fenomenului atletic este greu de imaginat un alt mod de organizare al antrenamentului sportiv, atletismul rămânând o relaţie intimă şi foarte profundă între antrenor şi atlet.

Acest aspect are părţile lui bune, dar şi părţile lui mai puţin bune, evoluţia spectaculoasă a modalităţilor de pregătire fizică atât generală cât şi specifică reclamă din partea antrenorului de atletism o cunoaştere aprofundată a tuturor aspectelor fiziologice şi metodologice ale pregătirii fizice precum şi modalităţile de adaptare şi aplicare la sportivul avut în pregătire.

Metodologia desfăşurării şi susţinerii antrenamentului de pregătire fizică se poate descompune din punct de vedere didactic, în şase faze: Observaţia şi cunoaşterea aprofundată a disciplinei sportive Cu toată polivalența sa, antrenorul trebuie să cunoască la perfecţiune cerinţele de natură fizică şi tehnica ale disciplinei, ale unui grup de probe sau a unei probe.

Acest deziderat presupune o informare permanentă, în ultimii ani, odată cu pătrunderea tot mai intensă a cercetătorilor în sfera noastră de activitate, volumul de date puse la dispoziţia antrenorilor este foarte mare, pe lângă cunoaşterea acestor noutăţi, antrenorul are datoria de a crea structuri de exerciţii care să se poată adapta datelor puse la dispoziţie de cercetarea ştiinţifică de specialitate.

Analiza aprofundată a activităţii În această a doua fază este vorba de a sintetiza toate observaţiile de specialitate efectuate în timp şi pe mai mulţi subiecţi şi de a le structura pe capitole şi într-o ordine a importanţei lor în realizarea gestuală specifică: - Informaţii pe plan bioenergetic. Cunoaşterea contribuţiei filierelor energetice la susţinerea efortului - Informaţii pe plan structural.

Cunoastera tipurilor de contracţie musculară prezente în realizarea gestuală specifică concentrica, excentrică, izometrica, pliometrica cât şi a limitărilor în termen de supleţe. Cunoastera divereselor tipuri de mişcare şi a reproducerii lor mişcări ciclice sau mişcări aciclicecunoaşterea tipului de coordonare şi a exigentelor în termen de echilibru şi proprioceptiv.

Evaluarea sportivului O dată analiza realizată, pentru a da un sens şi coerentă antrenamentului, sportivul trebuie evaluat, o analiză diagnostic la începerea pregătirii conferă antrenorului o cunoaştere aprofundată a sportivului sau sportivilor aflaţi în pregătire.

Evaluarea sportivului se poate realiza fie în laborator teste de laborator sau pe stadion teste de stadion.

În primul caz, măsurătorile sunt directe şi în consecinţă foarte precise dar cu inconvenientul ca un număr redus de sportivi pot beneficia de ele, în al doilea caz, aplicarea testelor este mai uşoară, dar cu un grad de precizie al rezultatelor condiţionat de o serie de cerinţe: - Fidelitate, condiţiile de aplicare a testului trebuie să fie de fiecare dată aceleaşi pentru că rezultatele să poată fi comparate - Validitate, această condiţie presupune că testul sau testele ce se aplică să fi fost experimentate şi validate pentru a putea fi utilizate că referinţă - Specificitate, testele trebuie să fie în concordanţă cu proba sau grupul de probe practicat.

În mode vident referinţă este la testele de efort, iar pentru a avea rezultate obiective a nivelului capacităţii fizice pregătirea sportivilor pentru articulații că aceste teste să aibă un grad de tehnicitate cât mai redus. Plasată la începutul unei perioade de pregătire sau la începutul unui ciclu de antrenamente, acţiunea poartă numele de evaluare diagnostic şi îşi găseşte utilitatea în construcţia obiectivă a planului de pregătire pentru perioada sau etapă care urmează prin stabilirea punctelor forţe şi a celor slabe ale atletului.

În situaţia în care acţiunea are loc pe parcursul unui ciclu unitar de antrenamente, evaluarea va servi la verificarea progreselor sau regreselor înregistrate în urma aplicării metodologiei de pregătire şi poartă numele pregătirea sportivilor pentru articulații evaluare operaţională.